România iese în stradă… (III)

Ultimele noutăți întâlnite în mediul online, episodul 69

Episod special dedicat ROMÂNIEI, partea a treia.

Episodul de față continuă să prezinte, în imagini, trezirea conștiinței românilor și protestele de stradă masive ce au cuprins România la începutul lunii februarie 2017, după ce guvernanții au călcat la propriu Justiția în picioare în marțea neagră, 31 ianuarie 2017. Acest eveniment a declanșat ample proteste de stradă în București și în majoritatea orașelor țării, inclusiv în diaspora, în seara zilei de marți și, mai ales, a doua zi, miercuri, 1 februarie (proteste despre care am relatat în prima parte a acestui articol), precum și în zilele de joi și vineri (despre care am relatat în a doua parte a acestui articol).

Aceste proteste uriașe, ale României bunului-simț, împotriva ordonanțelor adoptate de guvernanți în marțea neagră, au continuat și în weekendul 4-5 februarie 2017:

vi) Sâmbătă, 4 februarie 2017, continuă protestele pașnice desfășurate în marile orașe ale României:

  • De ce ieșim în stradă? – opiniile unor protestatari intervievați despre motivația participării lor la proteste:
  • Milionul de protestatari, articol scris de Radu Vancu.
  • Diaspora: iată lista protestelor anunțate pentru acest weekend în diferite orașe europene și de peste ocean.
  • Protestul de sâmbătă, de la București: începe în timpul zilei, pe lumină, dar de data aceasta cu un miting al copiilor (însotiți de părinți), …

     

     

     

     
    …, și ia o amploare uriașă odată cu lăsarea serii, stabilind un nou record de participare la mitingurile zilnice pro-Justiție: peste 170.000 de oameni au fost în Piața Victoriei la punctul maxim – intonarea imnului la ora 22. Imagini din timpul desfășurării protestului, de pe tot parcursul zilei de sâmbătă, pot fi văzute aici.


     
    Proiecțiile cu laser au animat și în această seară mulțimea, pe un bloc imens din Piața Victoriei derulându-se mesaje emoționante, inclusiv pentru partenerii externi ai României:

    Protestul a decurs pașnic, fără niciun incident, și s-a terminat după ora 23, din nou cu echipe de voluntari făcând curat în Piața Victoriei.

  • Proteste de amploare au loc și în țară: peste 170.000 de oameni în stradă la Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași, Craiova, Constanta și alte orașe: cronologia protestelor și imagini din timpul desfășurării lor pot fi privite aici.
  • Alte imagini din timpul desfășurării protestului, de pe tot parcursul zilei de sâmbătă, atât în București, cât și în țară, precum și cronologia evenimentelor, pot fi văzute în reportajul celor de la Digi24, disponibil aici.
  • Protestul de la Timișoara a adunat 35.000 de oameni în Piața Operei:

     

  • Protestul de sâmbătă la Iași a strâns aprox. 30.000 de participanți:

     
    O înregistrare video live de la protest, filmată de colegul nostru de la Clubul Fotografilor Iași, Vasile Iacob, poate fi văzută aici. Un alt coleg de la club, Constantin Ciobanu, ne împărtășește gândurile sale despre fotografia din stradã şi protestul civic, pe blogul personal.
     
    Câteva imagini surprinse de Hyp (aka Ioan Balașanu), ce au ajuns și pe posturi TV americane:

     
    O altă opinie, plus imagini (datorate lui Andrei Dăscălescu) de la primele 4 zile de proteste la Cluj:

  • Povestea frumoasă a unicului protestatar din Odobești.

vii) Duminică, 5 februarie 2017, continuă protestele pașnice desfășurate în marile orașe ale României:

  • Duminică la prânz, Guvernul abrogă celebra OUG 13/2017 ce a „ridicat” întreaga țară în stradă, dar conținutul său este introdus într-un proiect de lege înregistrat la Secretariatul General al Guvernului. „Ăștia chiar ne iau de proști?” – protestele continuă și duminică în toată țara, cu și mai multă îndârjire…
  • Continuați sau cedați? Alți 8 elefanți se leagănă în acest moment pe pânza de pâianjen!, articol scris de Alex Livadaru.
  • După trupa Voltaj, ce lansase miercuri piesa „10 zile”, și alți artiști au lansat în zilele următoare melodii-manifest despre România de astăzi: trupa Taxi a lansat piesa „Avem alergie”, …

    …, iar trupa Vunk a lansat piesa „Tara lui pește”:

  • Protestul de duminică, de la București: începe în timpul zilei, pe lumină, și ia o amploare nemaivăzută odată cu lăsarea serii, stabilind un nou record de participare: aproape 300.000 de oameni au fost în Piața Victoriei în această seară. Cronologia protestului, precum și imagini din timpul desfășurării lui, de pe tot parcursul zilei de duminică, pot fi văzute aici.

     


     
    Proiecțiile cu laser au animat și în această seară mulțimea. Iar la ora 21 s-a petrecut un moment memorabil în Piața Victoriei, când toți protestatarii au aprins lanternele telefoanelor (imagini cu momentul respectiv pot fi văzute aici).

    Iată și o filmare la 360 de grade a protestului de duminică seara din Piața Victoriei din București, când peste 250 de mii de oameni au manifestat pentru apărarea Justiției:

    Iată și un moment artistic realizat de un grup de manifestanți în timpul protestului de duminică seara din Piața Victoriei din București:

     
    Un reportaj transmis pe BBC News:

     
    Protestul de duminică a decurs pașnic, fără niciun incident, și s-a terminat în jurul miezului nopții, cu echipe de voluntari făcând curat în Piața Victoriei, ca și în zilele precedente.
    Tot duminică, guvernanții au încercat o firavă contra-manifestație, adunând doar vreo 2.500 de pensionari, ce au scandat lozinci contra președintelui la una din porțile Palatului Cotroceni și la plecare și-au lăsat mizeria și pancartele folosite (detalii puteți citi aici și aici).

  • Mesajul fostului prim-ministru, Dacian Cioloș, postat duminică seara: „În această seară, sute de mii de români luminează sufletul ţării”.
  • Proteste de mare amploare au loc și în țară: peste 250.000 de oameni în stradă la Cluj, Timișoara (unde, în spiritul lui Decembrie ’89, se lansează o nouă Proclamație de la Timișoara), …

    …, Brașov, Iași, Craiova, Constanta, Sibiu, …

     
    … și în alte orașe din țară: cronologia protestelor și imagini din timpul desfășurării lor pot fi privite aici. Protest pentru prima dată și la Tecuci, cu mesajul „Ne-a sărit muștarul!”. De asemenea, se continuă cu protestele anti-guvernamentale și în diaspora, atât în diverse orașe europene, cât și de pe alte continente.

  • Alte imagini din timpul desfășurării protestului, de pe tot parcursul zilei de duminică, atât în București, cât și în țară, precum și cronologia evenimentelor, pot fi văzute în reportajul celor de la Digi24, disponibil aici.
  • Protestul de duminică de la Iași a strâns peste 30.000 de participanți (mobilizați printr-un nou event pe FB):

     

     

     


     

     
    Iată și câteva imagini surprinse de colegul Cosmin Vârlan:

     
    Puteți vedea aici un album cu imagini surprinse de amicul meu Lucian Popa.

     
    Colegul nostru de la Clubul Fotografilor Iași, Codrin Popescu, a surprins și el imagini cu protestul de la Iași, ce pot fi văzute în postarea de aici.

     

  • Despre cronologia evenimentelor din ultimele zile: Revoluția Albă. Cum s-a schimbat România (editorial scris de jurnalistul Dan Tapalagă). Și un nou articol al acestuia, publicat astăzi, după ce guvernul a abrogat OUG 13/2017, despre Ce urmează după abrogare?.

La finalul acestei postări, vă las să citiți o scrisoare deschisă către fiul meu. Și către fiii voștri… a unui simplu român. Și încă una, pe care o puteți citi aici.

Cristian, 6 februarie 2017   [Ultima actualizare: 10 februarie 2017]

(va urma)

[L.E.] Puteți citi și partea a patra a acestui articol.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s